În vara lui 2020 am primit un telefon de la Cătălin. Mi-a spus că este voluntar la organizația AIESEC și m-a întrebat dacă nu cumva aș fi interesat să îmi prezinte mai multe detalii despre programul Global Talent, prin care am putea să aducem în internship la SAINO un candidat din străinătate.

La momentul respectiv, eram în plină pandemie Covid, tocmai renunțasem la birou, toată activitatea echipei era „remote”, iar volumul de muncă scăzuse. Să aducem un student în practică era ultimul nostru gând. De fapt, nici nu prea vedeam cum ar putea funcționa.

Totuși, ideea în sine părea interesantă, așa că am făcut un meeting pentru a afla mai multe. Până în septembrie deja și semnasem contractul cu cei de la AIESEC. Ce-o fi, o fi, ne-am spus. Și așa a început totul.

PRIMELE ETAPE

Există două tipuri de internship în programul Global Talent: de scurtă durată (până în 3 luni) și de lungă durată (pe care le-aș încadra mai degrabă la categoria de job, nu de internship).

Pentru cele de scurtă durată, firma gazdă plătește o taxă (care acoperă procesul de recrutare și cazarea viitorului „intern” pe perioada șederii), însă internship-ul în sine este neplătit (cu excepția domeniului IT).

În funcție de nevoile business-ului, poți opta pentru candidați specializați în: marketing, vânzări, design grafic, comunicare, project management, IT, sau, dacă deții o organizație non-profit, poți opta pentru programele adresate voluntarilor.

După ce ai ales domeniul internship-ului, cei de la AIESEC te ajută să realizezi descrierea postului și îți adresează câteva întrebări pentru a vedea ce fel de candidați sunt mai potriviți pentru afacerea ta. Apoi, anunțul este publicat online, iar tineri din 120 de țări pot aplica pentru a veni la compania ta.

ALEGEREA CANDIDAȚILOR

Din totalul aplicanților, voluntarii de la AIESEC fac o selecție a celor care se potrivesc cel mai bine cerințelor tale. Selecția se face printr-un scurt interviu inițial (pentru verificarea cunoașterii limbii engleze și a îndeplinirii cerințelor specificate în descrierea job-ului).

Tu vei primi doar propunerile de candidați promițători, alături de care vei putea stabili un interviu (sau mai multe, dacă este necesar).

În cazul nostru, cele mai multe solicitări au venit din Brazilia. Însă, pentru că existau foarte multe restricții de circulație din cauza pandemiei, am hotărât să alegem un candidat din Europa.

Așa am ajuns la Alex. Student în anul I la masterat, în Germania, la Universitatea din Münster, domeniul economic. El a fost primul și singurul candidat intervievat, fiindcă era exact tipul de persoană pe care o căutam.

Alexander Grunwald SAINO internship

După câteva săptămâni, am stabilit să începem stagiului de practică în luna martie 2021. Cei de la AIESEC s-au ocupat de toate formalitățile, noi a trebuit doar să plătim un avans din taxa menționată anterior.

DESFĂȘURAREA INTERNSHIP-ULUI

Trebuie să menționez că aceste programe de internship sunt concepute pentru a dezvolta abilitățile profesionale ale participanților, capacitatea de lideri ale antreprenorilor, dar au și o componentă culturală.

Chiar dacă la momentul venirii în România contextul nu a fost favorabil (Timișoara fiind în carantină), totuși Alex a avut o experiență pozitivă. În prima parte a stagiului de practică, s-a familiarizat cu echipa SAINO și a avut de îndeplinit mai multe sarcini detaliate în infograficul de mai jos:

Internship AIESEC at SAINO

După ce Timișoara a ieșit din carantină, Alex a avut posibilitatea să călătorească în zilele libere și să descopere țara. Înainte să se întoarcă acasă, i-am adresat câteva întrebări despre impresia formată în cele 3 luni. Răspunsurile le poți citi aici, în limba engleză:

Romania convinced me the most

How did you choose Romania for your internship?

ALEX: Because of the corona pandemic, my options in general were limited to Europe and I wanted to choose a place I have never been before. I have been to many places in Europe, but never in the eastern part and I was curious about this area, the nature, and the cities.

After spending a few days looking at each destination, Romania convinced me the most. With the Carpathian Mountains, the numerous small towns with medieval flair, the big city of Bucharest and the port city of Constanta on the Black Sea, the country has a lot of diversity to offer.

The only connection I had to Romania so far was the Dracula story in Transylvania and I wanted to expand on this and gain experience on site. In addition, none of my friends had been here in Romania until now, which made the country even more exciting for me as a travel destination.

I wanted to be able to tell my friends more about Romania than just the Dracula story

What were your expectations at the beginning?

ALEX: I did not have a lot of expectations in the beginning. I was curious about what to expect on site and my goal was to take as much as possible from the country, from the culture, but also from my internship.

In the end, I wanted to be able to tell my friends more about Romania than just the Dracula story. Through the internship, I hoped to gain insights into the work of a start-up abroad in order to find out for myself whether I like working in such structures in the long term.

What did you like about Romania?

ALEX: Just to get this out of the way: Romania has completely impressed me, and I would even consider it a hidden gem in Europe. I can highly recommend a trip here to everyone, who wants to see beautiful cities and has nothing against a hike in nature with stunning surroundings.

The people here are friendly and even positively surprised that I chose to have a practical experience here in Timișoara, Romania. They are open and communicative, and I have not had any bad experiences. Especially the small, beautiful Transylvanian cities like Sibiu, Sighișoara or Brașov inspired me, surrounded by the mountain peaks of the Carpathian Mountains.

Even if it is difficult to judge during Corona, I have the feeling that the cities and mountains are not yet completely overrun by tourists, which makes the country and the several regions even more impressive. Although you are still in Europe in the 21st century, here you have the flair of bygone days, you can switch off and forget the rather stressful and noisy life from Central European cities.

I was able to take a detailed look into the world of a start-up

What have you learned from the experience? 

ALEX: The practical experience here on site has not only helped me professionally, but also as a person. During my time here, I was able to take a detailed look into the world of a start-up, get to know structures and processes, and appreciate the close cooperation between colleagues.

In the process, I was able to expand my knowledge in the field of digital marketing and creative services and gain basic knowledge in, for example, the creation of a website and a visual identity.

In addition to my practical experience, I was also able to gain cultural experience through my close cooperation with my Romanian colleagues. I got to know my first Romanian words, tried different national dishes, and could get an insight into their daily life.

What are your plans after this internship?

ALEX: After completing the internship here in Timișoara at SAINO, I’m heading back to Germany. I plan to do some more internships in Germany to gain as much experience as possible before I start my full job after finishing my master thesis in the middle of next year.

I would be happy if I would manage to visit Romania again until then, to get to know some more places here, go for a hike in the Carpathian Mountains and to pay a visit to my colleagues at SAINO.

CONCLUZII

Dacă ești antreprenor, este o experiență pe care o recomand cu încredere.  Internship-urile organizate în parteneriat cu AIESEC sunt o oportunitate excelentă pentru startup-urile care vor să construiască un mediu organizațional multicultural, divers, creativ.

De asemenea, pot fi și un mod de a explora posibilitatea extinderii activității într-o altă țară. Vei putea înțelege mai bine cultura respectivă înainte de a trece la acțiune.

Dacă ești student și îți dorești să încerci un astfel de program în străinătate, vei avea parte de o aventură care te va ajuta mult în dezvoltarea ta viitoare.

Pentru noi, venirea lui Alex a fost un eveniment care a dat energie întregii echipe. A fost o perioadă în care am ieșit din rutină, am aflat cum ne poziționăm din punct de vedere profesional în raport cu afaceri similare din Germania și am legat o prietenie cu un om de nota zece.

Pentru alte materiale interesante și noutăți de pe blogul SAINO, te invităm să urmărești pagina noastră de Facebook sau de LinkedIn.