Cu toate că pe Youtube (și internet în general) există o mulțime de materiale gratuite despre „antreprenoriat” care te țin în fața ecranului, puține dintre acestea reușesc să-ți ofere informații utile sau măcar să fie o sursă de inspirație.
Totuși, există și creatori de conținut pe care îi urmărim de ceva vreme și de la care am avut cu adevărat ce învăța. Am selectat cinci dintre canalele noastre favorite de Youtube pe care vrem să le împărtășim cu voi.
1. VALUETAINMENT
Patrick Bet-David este un antreprenor din Statele Unite ale Americii și cel care a inițiat Valuetainment. Popularitatea canalului său se bazează pe conținutul de calitate pe care îl oferă, mai ales începând cu anul 2017. Tonul său autentic, informațiile utile și limbajul accesibil pe care îl folosește oferă într-adevăr valoare, chiar și pentru oameni cu experiență antreprenorială.
În ultima perioadă, Valuetainment se axează și pe interviuri cu personalități din diferite domenii. Printre persoanele intervievate s-au numărat Steve Wozniack (cofondator al Apple), Kobe Bryant (multiplu campion NBA), Jordan Petereson (psiholog, autor al cărții 12 reguli de viață) sau Jordan Belfort (autorul cărții autobiografice Lupul de pe Wallstreet, ecranizată în filmul cu același nume al lui Martin Scorsese).
Link: VALUETAINMENT
2. THE FUTUR
Un canal de Youtube destinat antreprenorilor și profesioniștilor din domenii creative, în special celor care oferă servicii de design. The Futur abordează subiecte adeseori dificile pentru profesioniștii din aceste domenii, precum: stabilirea prețului pentru servicii, promovarea pe rețelele de socializare, tehnici de negociere și vânzare, managementul timpului – practic tot ce ține de partea de business dintr-o afacere care implică servicii creative.
Chiar dacă publicul căruia se adresează acest canal este unul de nișă, informațiile prezentate pot fi aplicate în multe alte domenii de activitate, iar noțiunile despre branding și design te vor ajuta să relaționezi mai bine cu un freelancer, o agenție de publicitate sau colegii din departamentele creative.
Link: THE FUTUR
3. BUSINESS CASUAL
Unele companii sunt atât de mari și cunoscute, încât avem impresia că există de când lumea. Business Casual spune povestea acestor corporații cu o istorie de peste o sută de ani, într-o manieră fascinantă, fără să ocolească detaliile controversate. O sursă de materiale excelente pentru cultura generală.
În colecția de videoclipuri se regăsesc și scurte biografii video ale antreprenorilor care au marcat istoria unor industrii, cum ar fi Henry Ford, John D. Rockefeller, Andrew Carnegie, Coco Chanel Sau George Westinghouse.
Link: BUSINESS CASUAL
4. 2 CENTS
Videoclipurile despre educație financiară cu siguranță nu se află în topul popularității printre căutările utilizatorilor pe Youtube, însă Julia și Philip, un cuplu din Statele Unite, reușesc să schimbe această preconcepție.
Cei doi folosesc clip-uri scurte, vesele, de cel mult 7-8 minute și mici animații ca să explice situații din viața de zi cu zi în care trebuie să luăm decizii financiare.
O educație financiară solidă ne ajută să folosim mai eficient resursele pe care le avem la dispoziție, să valorificăm mai bine munca noastră și reprezintă baza pentru construirea unei afaceri sănătoase.
Link: 2 CENTS
5. THE DAVID RUBENSTEIN SHOW
Al cincelea nume de pe lista noastră nu este un canal de Youtube propriu-zis, ci un playlist al canalului Bloomberg Markets and Finance (Update: între timp a devenit un canal de sine stătător). Este vorba despre o emisiune cu interviuri realizată de David Rubenstein, un om de afaceri, investitor și filantrop din Statele Unite.
Invitații săi sunt lideri importanți din domeniile lor de activitate, precum Bill Gates, Warren Buffet, Jeff Bezos, Tim Cook, Phil Knight sau Masayoshi Son. Discuțiile urmăresc biografia invitaților, implicarea lor în companiile pe care le conduc sau le-au fondat, dar și previziuni despre viitorul industriilor respective.
Link: THE DAVID RUBENSTEIN SHOW
Dacă dorești să fii la curent cu noutățile de pe blogul SAINO, te invităm să urmărești pagina noastră de Facebook sau de LinkedIn.